La căpătâiul lui Grigore Vieru

Posted in: Actualitate, Cultura | Comments (0)

Grigore Vieru este fără îndoială poetul naţiei, apostolul conştiinţei naţionale în modernitatea târzie, stindardul unificării Republicii Moldova cu România. La trei ani de la trecerea lui pe lumea cealaltă, soţia acestuia doamna Raisa Vieru ţine încă aprinsă flacăra simbolului Grigore Vieru prin lupta de păstrare vie a moştenirii culturale şi naţionale lăsate de către poet.

În acest sens, domnia sa lucrează la mai multe proiecte menite să încrusteze în trupul Basarabiei repere demne de truda poetului: Centrul Ştiinţific Grigore Vieru la Chişinău (bibliotecă, cărţile poetului, muzeu cu obiecte personale, etc.), casa natală transformată în casă memorială Grigore Vieru şi un monument funerar la căpătâiul poetului în Cimitirul Central din Chişinău.

Orice întâlnire cu doamna Raisa Vieru este o întâlnire cu umbra lui Grigore Vieru, căci soţia acestuia a fost muza, piedestalul, colaboratorul şi omul care a impulsionat creaţia poetului. Fără Raisa Vieru, Grigore Vieru n-ar fi ajuns să fie cine este acum: un mare poet, un mare om de cultură, un părinte al patriei.

Conferinţa scriitorilor bistriţeni de la Universitatea de Stat a Republicii Molova (15 mai 2012) a prilejuit şi evocarea misiunii literare a poetului Grigore Vieru. Cu această ocazie, doamna Raisa Vieru a devenit membră de onoare a Clubului Internaţional Transilvania, pentru menţinerea vie a memoriei culturale a poetului naţional Grigore Vieru şi lupta de unificare a românilor de dincoace şi dincolo de Prut.

Prof. Florin I. Bojor

Tags: florin bojor, florin bojor si raisa vieru, Grigore Vieru, grigore vieru si florin bojor, La căpătâiul lui Grigore Vieru, Raisa Vieru

admin @ May 19, 2012

200 de ani de la anexarea Basarabiei

Posted in: Actualitate, Campanii | Comments (0)

Pe data de 16 mai 1812, Rusia Imperialistă inaugura şirul de ocupaţii al Basarabiei: ţaristă, mai întâi şi apoi cea bolşevică. Azi cifra istorică este rotundă: 200 de ani de la prima cotropire, dintre care cea mai mare perioadă sub patronajul vulturului ţarist şi a secerei, ciocanului şi stelei comuniste.

Acum, Republica Moldova este un stat ce încă nu ştie prea bine înspre ce să navigheze, vest sau est, macinată de altfel, ca şi tot blocul estic de neocapitalism şi liberalism. Însă în contextul post-comunist capitalismul devine feroce iar liberalismul o sălbăticie…

16 mai e un moment care adesează o mare întrebare: se mai pot uni cele două ţări române? Ce ar trebui făcut pentru unire?

Contextul actual în care se află România: membră a Comunităţii Europene şi NATO aduce cu sine multe avantaje, dar în acelaşi timp necesitatea de reformă a sistemului pentru realizarea unirii Moldovei cu România.

În primul rând, se cere ca politica externă a României să fie direcţionată în acest sens. Politicienii români trebuie să dorească unirea celor două state, dar oare vor acest lucru? sau poate interesele meschine în vederea îmbogăţirii rapide le consumă toată puterea de gândire, de simţire şi implicit tot interesul. Până când iubirea de avere personală făcută pe spinarea contribuabilului va sacrifica misiunea la care au fost aleşi? Până când mentalităţile comuniste, debusolate de viaţă, vor conduce din spate suprimând interesele identităţii naţionale? Până când vom fi atât de fraieri să nu vedem lipsa de perspectivă a multor partide politice sau discursul anacronic şi lipsit de dorinţă de acţiune, al aşa-ziselor partide naţionaliste?

În al doilea rând România trebuie să propună o ofertă atrăgătoare pentru românii de dincolo de Prut, în sensul că aceştia prin intrarea în componenţa statului român să ducă un nivel de viaţă mai bun, să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi cetăţeni, să aibe un sistem autonomic care să le permită propria gestionare a fondurilor şi luare a deciziilor pe plan regional, local.

Problema care o ridică unificare celor două state, pe plan intern, o constituie minorităţile care locuiesc în Moldova: ucraineni, ruşi, găgăuzi, bulgari, etc. Faţă de acestea, România trebuie să le propună autonomia regională judeţeană (raională), pentru ca ele să nu se simtă dominate, mai bine zis cucerite de către statul român. Coerenţa raportării majorităţii la minorităţi, în toate părţile României, ne obligă la cooficialitazarea limbilor rusă şi ucraineană în ţinuturile unde aceste minorităţi reprezintă o majoritate simplă a populaţiei. Ca atare, autonomia regională judeţeană (raională), financiară, cooficializarea lingvistică sunt absolut necesare pentru ca propunerea de unire să primească atributele de actualitate în contextul paneuropean.

Principiul sistemului de guvernare îl reprezintă „unitatea în diversitate”. Aceste minorităţi reprezintă „diversitatea” (etnică, lingvistică) care prin autonomie se integrează în unitatea statului.

Pe plan extern, interesele Rusiei şi Ucrainei s-ar părea că intră în interferenţă cu dorinţa de unire a românilor. Aceste state doresc un stat tampon între Comunitatea Europeană şi ele, iar în acest fel Moldova este un satelit al lor. Ce e de făcut?

O politică inteligentă de bună vecinătate şi o serie de măsuri economice care să fie atractive oamenilor de afaceri din Rusia şi Ucraina care conduc defapt puterea politică a celor două state.

Dar dincolo de toate e nevoie de oameni la înălţimea timpului, avem aceşti oameni?

Prof. Florin I. Bojor

Tags: 200 de ani de la anexarea Basarabiei, florin bojor, florin bojor blog, unirea basarabiei cu romania, unirea moldovei cu romania

admin @ May 19, 2012

Compunere liber aleasă

Posted in: Cultura, Literatură | Comments (0)

Am dat anotimpul înainte, pe vremea sânzienilor, înaintea nopţilor de Sânziene. Am dat timpul înainte, văzând/ trecând o vamă ce nu mai înseamnă nimic, pentru cei obişnuiţi cu vama de cuvinte. Şi când cuvintele sunt aceleaşi, parcă nici pământurile nu mai sunt separate, ca-n altă „întâlnire din pământuri”.

Aceeaşi limbă a „vechilor Cazanii”, de-o parte şi de alta a Prutului, trecut de la vest la est şi înapoi, dorind de mult lucrul acesta, aşa cum Grigore Vieru voia să călătorească pe aici, la fel cum alţii îşi doreau să ajungă în Cosmos (dar, oare, nu este aici Cosmosul, şi Raiul, şi Iadul, exceptând faptul că hotelul unde am tras se numea chiar aşa – Cosmos).

De la primii paşi, făcuţi pe pământul stră-bun al Basarabiei, de la primele roţi ale autocarului, rulând cu emoţie şi sfială, ca un prunc scăldat în ţărână,am simţit glasul mamei „în priviri cu-n fel de teamă”, şi am căutat ochii lăsaţi de două sute de ani , „doar ca să poată plânge”. Ce era de văzut am văzut. De-acum pot povesti despre Basarabia din sufletul meu, chiar dacă am stat trei zile, rămân metaforic acolo mereu. Sunt locuri sfinte din care nu mai poţi pleca.

Lăsând în urmă ploaie, vânt şi frig, am ajuns în soarele Chişinăului. Oraş întins ca-n palmă, cu iz imperial, aliniat somptuos printre copaci nestingheriţi, pe axa Guvern – Arc de Triumf – Mitropolie. La intrarea în Parcul Central e statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, neapărat şi Sfânt, ocrotitor de neam, de credinţă, de unire.

Tot Bulevardul principal poartă numele domnitorului, de parcă ar fi o linie ce trece prin istorie şi merge departe. Aleile parcului, însufleţite de tineri îndrăgostiţi, de perechi nepereche, ce smulg admiraţiile colegilor – bărbaţii o caută pe Nataşa, femeile se uită după un Ivan, frumuseţi ale locului – trăiesc la fel de mult prin statuile scriitorilor români, de la Dimitrie Cantemir la Grigore Vieru, de la Liviu Rebreanu la Mircea Eliade, de la George Coşbuc la Adrian Păunescu, deşi unele busturi nu prea seamănă cu chipurile din memoria comună, cum ar fi Nichita Stănescu sau Lucian Blaga.

Vlad Pohilă, scriitorul ce bea cafeaua împreună cu noi, la terasa din parc, spune că nu contează, pentru ei înseamnă foarte mult şi faptul că ei sunt acolo. Îi spun că ar fi fost de ajuns şi câte un soclu cu numele scriitorului, fără bust, şi tot ar fi fost mult.

Îi place imginea, continuăm cafeaua vorbită cu Vasile Şoimaru şi Victor Ştir ( nici n-am observat că au aceleaşi iniţiale), amintind reviste, cărţi, scriitori. Mi-am amintit de sine, văzând că pe uşa de la intrare scrie „de la sine”. Mi-am amintit de Antichitate, auzind că primarul de sector se numeşte pretor. Dar câte alte expresii nu alcătuiesc farmecul acestei limbi născute parcă pentru a mângâia şi legăna: durerea, dorul, dragostea.

Folclor şi literatură la Chişinău. Folclor străvechi la „Ginta latină”. Literatură veche, ca vinul de la catedra de română a Facultăţii de Jurnalism. Doi oameni ne-au asigurat acest schimb cu lumea la Chişinău: Mihai Guzun, decanul de la Universitatea de Stat a Moldovei, prieten al Bistriţei şi al lui Dorel Cosma, şi Constantin Şchiopu, profesor de română, cu un curs inedit despre Grigore Vieru, cu un Ansamblu folcloric – „Doina Doiniţa”, cu un cenaclu de renume – „Cenaclul fără nume” şi cu manuale în portofoliu, alcătuite împreună cu Mihai Cimpoi.

După o introducere de teorie literară, elevii de clasa a XII-a îi studiază pe Eminescu, Blaga, Camil Petrescu şi Ion Druţă. Frumuseţea textelor echivalează cu orice carte, cu o operă literară în sens propriu. Sunt atât de bine alcătuite şi de atrăgătoare, încât l-ar face şi pe un chinez să înveţe limba şi literatura română.

Tinerii care au citit poezie la întâlnirea cu membri ai Societăţii literare „Conexiuni” au demonstrat că sunt mai inspiraţi decât mulţi dintre aşa-zişii grei ai literaturii actuale, ne-au depăşit cu distanţă şi faptul acesta e îmbucurător. Am reţinit numele Victoriei Mărgineanu, care are şi un volum de poeme – „Ora H”. Seriozitatea cu care se creează în „Republică”, aşa cum spun ei, este demnă de luat ca exemplu. În orice domeniu.

Ca orice oraş, Chişinău are poezia lui. Mai ales la prima vedere. Târgul de antichităţi din parcul de lângă Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” e o pată de culoare, prin timp, cu invitaţia de-a vedea, chiar dacă nu cumperi nimic.

Repertoriile, atât la Teatru cât şi la Operă, sunt bogate, cu titluri diverse, cu reprezentări susţinute, neuitate, semn că viaţa culturală e pe locul întâi. Aflu povestea despre orga din sala de Operă: o fată pasionată de muzică pentru care tatăl ei aduce acest instrument, o achiziţie unică în lume.

Deşi pe paşapoarte au apărut vize, Antologia „Conexiuni” n-a avut nevoie de variantă în altă limbă. Au citit poezii vechi şi noi: Dorel Cosma, Ştefan Veşcari, Victor Ştir, Elena M. Cîmpan. A doua ediţie a volumului de versuri „Se naşte ceva”, de Dorel Cosma, proaspăt apărut la „Dacia XXI” din Cluj –Napoca, a fost prezentată în premieră în faţa studenţilor moldoveni. Un eveniment ce merită consemnat fără nicio rezervă. Florin Ioan Bojor, secretarul Societăţii literare „Conexiuni”, a vorbit despre punţi de legătură între culturi.

Scriu acum „a fost odată ca niciodată…”, deşi poate că trebuia să încep cu această formulă. Parcă aş fi fost în ţara poeziei răsare.

ELENA M. CÎMPAN
Preşedinta Societăţii „Conexiuni”, Bistriţa

Tags: bistrita, Compunere liber aleasă, Dorel Cosma, ELENA M. CÎMPAN Preşedinta Societăţii „Conexiuni”, florin bojor, stir, vescari, vlad pohila

admin @ May 19, 2012

Valențe literare în opera mitropolitului cărturar Antonie Plămădeală

Posted in: Crestinism, Istoric | Comments (0)

Antonie Plamadeala

Antonie PlamadealaIstoria multiseculară a Mitropoliei Ardealului, reînființată în anul 1864, a cunoscut, pe lângă ctitorul ei, Sfântul Andrei Șaguna, care a fost și a rămas până astăzi inegalabil din toate punctele de vedere, o mulțime de alți ierarhi de înaltă clasă, atât din punct de vedere cultural, cât și administrativ.

Așa a fost Ioan Mețianu, sub păstorirea căruia s-a împlinit idealul fondatorului, ca noua eparhie să se bucure și de o falnică catedrală, așa a fost marele luptător pentru unire, Nicolae Bălan, care a știut să beneficieze din plin de privilegiile pe care le aducea întregirea, așa au fost cei doi cărturari omonimi, Nicolaii Colan și Mladin.

Nici urmașul lor, Antonie Plămădeală, nu s-a lăsat mai prejos. Pe lângă calitățile sale administrative, dovedite atât aici, cât și la eparhia pe care tocmai o părăsise, a istoricului oraș Buzău, el s-a dovedit și un mare om de cultură, un iubitor și creator de carte. Preocupările sale scriitoricești s-au manifestat deopotrivă în domeniul istoriei, cât și  în cel al literaturii.

Dacă în cel dintâi a fost mai prolific, reușind să descopere și chiar să valorifice anumite documente și monumente inedite,[1] sortite altminteri anonimatului veșnic, în domeniul literaturii, părintele Antonie s-a manifestat într-un mod mai parcimoniac. Cu toate acestea, ne-a rămas de la el un roman deosebit, intitulat ,,Trei ceasuri în iad”,[2] care s-a bucurat de o mare trecere, fiind publicat încă din timpul regimului trecut, precum și un volum de dialoguri memorialistice cu Caremen Dumitru și Dragoș Șeuleanu.[3]

Bistrita Turism

Bistrita TurismPagini memorabile de literatură sau de critică literară mai regăsim de asemenea și în volumul cuprinzând corespondența sa cu Artur Silvestri, adunat de acesta într-un volum,[4] unde acesta emite judecăți de valoare cu privire la anumite evenimente sau apariții publicistice, precum și în cele două minunate volume intitulate ,,Biserica în mers”[5], care cuprind o parte din interviurile mitropolitului sau din comunicatele acestuia.

De asemenea, din perspectiva cercetătorului, este demn de remarcat volumul istoric în care valorifică opera neamuțului Troster despre istoria românilor, foarte valoros, însă, după cum însuși remarcă, ,,insuficient folosit în istoriografia românească”.[6] Și aici, autorul dovedește valențe literare, de această dată ca traducător și analist.

De mare valoare sunt și minunatele sale volume de predici intitulate: ,,Tâlcuri noi la texte vechi” și ,,Cuvinte la zile mari”[7], apărute în marele an de cumpănă pentru istoria noastră, în care, pe lângă profunda dimensiune teologică, își face simțită prezența și calitatea de literat a autorului. Elemente literare regăsim de asemenea și în celelalte lucrări ale sale, oricât de istoric ar fi conținutul lor majoritar.[8]

Bistrita Turism

Bistrita TurismPatriotismul său adevărat și naționalismul său dezinteresat îl dovedește în magistrala sa lucrare ,,Basarabia”[9], unde descrie soarta sa, a basarabeanului trecut în România în timpul ocupaţiei sovietice şi tristeţea datorată acestei ruperi antropofage din trupul tărişoarei sale scumpe. Şi aici, cititorul atent va observa un bogat conţinut literar, manifestat prin frumuseţea şi cursivitatea naraţiunii, stilul uşor, ilustrativ şi bogatele figuri de literare. Acelaşi lucru îl vor desconspira şi minunatele descrieri făcute unor oameni mari pentru ţară şi vreme.

Talentul să de portretist îl relevă deopotrivă şi volumul apărut, ca și anteriorul, acum un deceniu, ,,Rugul Aprins”[10] în cadrul căruia descrie celebra și controversata mișcare de revigorare spirituală apărută în perioada interbelică, a cărei efervesecnță se va domoli abia în perioada comunistă, în urma brutalei sale reprimări din partea regimului.

            De asemenea, pagini inedite de critică și istorie literară a mai înscris mitropolitul deopotrivă în albul cretat al foii și în trandafiriul sanguin al inimii însetaților săi cititori și în cele trei volume în care analizează istoria noastră din perspectivă culturală, începând cu Sfântul Gherman din Dobrogea, continuând cu,,Cazania lui Varlaam” și oprindu-se la monahul ,,Nicolae de la Rohia”.[11] El nu uită aici să evidențieze atât personalități eclesiastice, răsăritene sau nu, de talia lui Inochentie Micu-Klein,[12] Andrei Șaguna,[13] Chesarie de la Buzău[14] sau Dionisie Romano[15] cât și personalități de mare importanță civilă precum voievodul martir Constantin Brâncoveanu,[16] Dimitrie Cantemir,[17] Avram Iancu[18], Nicolae Bălcescu[19], sau mari scriitori precum luceafărul botoșănean Mihai Eminescu[20], Ion Creangă,[21] Alecu Russo[22], ori prietenul său, filosoful Constantin Noica[23].

Și acestea sunt doar câteva picături extrase din oceanul adăpător cu bucurie și har al operei sale. Ele sunt însă suficiente pentru a ne ajuta să ne creionăm o idee despre marea valoare a celui care a fost strălucitul părinte Antonie, școlit în celebra universitate engleză Oxford și admis, până și de către necruțătorul și anticlericalul regim comunist în cea mai prestigioasă instituție culturală a țării noastre, Academia Română.

Morariu Iuliu-Marius, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca

Tags: morariu cluj teolog, Morariu Iuliu-Marius, Morariu Iuliu-Marius cantaret, Morariu Iuliu-Marius teologie, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Valențe literare în opera mitropolitului cărturar Antonie Plămădeală

admin @ May 12, 2012

Concursul de critică literară pentru elevi, ediţia a II-a

Posted in: Cultura, Poezie | Comments (0)

Concursul de critică literară pentru elevi, ediţia a II-a

Societatea literară “CONEXIUNI” ( preşedintă, Elena M. Cîmpan), din cadrul Centrului Cultural Municipal “George Coşbuc” ( director, prof. dr. Dorel Cosma) organizează Concursul de critică literară pentru elevi, ediţia a II-a.

Tags: casa_de_cultură_bn@yahoo.com, Concursul de critică literară pentru elevi, CONEXIUNI" ( preşedintă, ediţia a II-a, ELENA M. CÎMPAN, Pentru Concursul de critică literară

admin @ May 12, 2012

Spovedania și împărtășania, nădejdea mântuirii noastre

Posted in: Actualitate, Crestinism | Comments (0)

Cu privire la spovedanie și la împărtășanie, noi credem, după cum ne învață Biserica, că spovedania (mai deasă la duhovnici buni) și împărtășania sunt nădejdea mântuirii noastre, pentru că Însuși Mântuitorul a spus: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54). Pentru sublinierea acestui adevăr, menționăm că Iisus a mai zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14, 6).

Iar pentru a se înțelege mai bine că toți trebuie să ne spovedim și să ne împărtășim (pentru că nimeni nu este fără de păcat), cităm: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este în noi” (1 Ioan 1, 8).

Se înțelege deci că nimeni nu este fără de păcat și că, de asemenea, nimic necurat nu poate intra în Împărăția cerurilor. Și dacă nimic necurat nu poate intra în Împărăția cerurilor (oricât de mic ar fi păcatul), numai spovedania (cel puțin de patru ori pe an, în cele patru posturi) și împărtășania ne pot curăța de greșelile noastre.

Spovedania pe care o facem la preotul duhovnic, pentru dezlegarea de păcate, este mai ușor de înțeles, întrucât Domnul Iisus Hristos a spus clar apostolilor Săi: „Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer” (Matei 18, 18), iar Sfântul Evanghelist Ioan, fiind mai complet în explicație, a scris: „Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate; și cărora le veți ține, vor fi ținute” (Ioan 20, 21-23).

Deci, cu privire la spovedanie, lucrul este ușor de înțeles, dar problema împărtășaniei cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos este greu de înțeles. Nici cei șaptezeci de ucenici ai Domnului n-au înțeles aceasta, motiv pentru care mulți L-au părăsit și n-au mai mers după El.

Pentru aceasta, detaliem cu mai multe citate din Noul Testament, pe care le indicăm mai jos:

După ce Domnul Iisus Hristos a săturat cinci mii de bărbați cu cinci pâini și doi pești, S-a dus singur să Se roage în munte, iar noaptea a plecat spre Capernaum. În Noul Testament se scrie:

„Deci, când a văzut mulțimea [a doua zi] că Iisus nu este acolo, nici ucenicii Lui, au intrat și ei în corăbiile cele mici și au venit la Capernaum, căutându-L pe Iisus. Și găsindu-L, dincolo de mare, I-au zis: Învățătorule, când ai venit aici? Iisus le-a răspuns și a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutați nu pentru că ați văzut minuni, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat” (Ioan 6, 24-26). Se înțelege deci că unii Îl căutau mai mult pentru a-și sătura pântecele. Iisus însă, voind să le arate scopul venirii Sale pe pământ, le-a mai zis:

„Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este Trupul Meu” (Ioan 6, 51) [...] „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6, 54) [...] „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el” (Ioan 6, 56) [...] „Cel ce mănâncă această Pâine va trăi în veac” (Ioan 6, 58).

Sfântul Evanghelist Ioan mai scrie și cum au reacționat ucenicii la auzirea celor de mai sus:

„Deci mulți din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? Iar Iisus, știind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: Vă smintește aceasta? Dar dacă veți vedea pe Fiul Omului suindu-Se acolo unde era mai înainte?” (Ioan 6, 60-62). Și le-a zis Iisus: „Duhul este Cel ce dă viață; trupul nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și sunt viață” (Ioan 6, 63).

Tot Sfântul Evanghelist Ioan scrie ce a urmat:

„Și de atunci mulți dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi și nu mai umblau cu El” (Ioan 6, 66).

După plecarea acelor ucenici, Iisus S-a adresat celor doisprezece apostoli care nu L-au părăsit:

„Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreți și voi să vă duceți? Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții celei veșnice. Și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu” (Ioan 6, 67-68).

Putem trage concluzia că nici cei doisprezece apostoli n-au înțeles cum ar putea ei să mănânce Trupul lui Hristos, dar, spre deosebire de ucenicii care L-au părăsit, ei au rămas lângă Domnul știind că El este Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu, Care spune adevărul, chiar dacă ei nu-l înțeleg întotdeauna. La Cina cea de Taină însă, aceștia s-au luminat atunci când: „Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Și luând paharul și mulțumind, le-a dat, zicând: Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28). Și le-a dat poruncă să facă și ei aceasta spre pomenirea Lui (Luca 22, 19; 1 Corinteni 11, 24).

Iar Sfântul Apostol Pavel, referindu-se la Cina Domnului, zice: „de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de Trupul și de Sângele Domnului. Să se cerceteze omul pe sine [să se spovedească – n.n.] și așa să mănânce din Pâine și să bea din Pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului. De aceea mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit” (1 Corinteni 11, 26-30).

Deci Pâinea și Vinul din Potirul Euharistic nu simbolizează Trupul și Sângele Domnului, cum zic sectanții, fiindcă „simbolul” nu poate osândi, nu poate îmbolnăvi, nu poate omorî. Sfânta Împărtășanie este lucrarea Duhului Sfânt săvârșită prin Fiul. Duhul Sfânt este nedespărțit de Tatăl și de Fiul. Fiul este născut din Tatăl mai înainte de toți vecii și este de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Iar la plinirea vremii, Fiul S-a pogorât din cer, S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, S-a făcut om din iubire pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire; El este Cuvântul lui Dumnezeu.

Întrucât simbolul credinței – Crezul – nu este suficient pentru a putea să înțelegem Sfânta Treime, vom da câteva detalii.

Sfânta Treime are trei Ipostase desăvârșite: Tatăl, Care este nenăscut din cineva, Fiul, care este născut din Tatăl și Duhul Sfânt, care este purces din Tatăl. Toate aceste trei Ipostase desăvârșite sunt unite într-o singură Ființă, într-o singură Dumnezeire, fără să se amestece și fără să se despartă. Ipostasele sunt unele în altele nu în sensul că ele se amestecă, ci în sensul că sunt unite. Iisus a spus clar apostolilor Săi: „Credeți Mie că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl întru Mine [...]” (Ioan 14, 11). Deci Ipostasele Se unesc, nu în sensul că Se amestecă, ci în sensul că Ele există unele în altele. Și pentru că cele trei Ipostase sunt de o ființă și nedespărțite, se înțelege că Duhul Sfânt nu poate să se despartă de Dumnezeu în care există și de Cuvântul, pe Care Îl însoțește. Deci El nu Se poate despărți niciodată de Tatăl, nici de Fiul, ci una sunt pretutindeni (cf. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Editura Scripta, București, 1993, pp. 20-32). Deci este: „Un Dumnezeu și Tatăl tuturor, Care este peste toate [peste tot infinitul univers] și prin toate și întru toți” (Efeseni 4, 6).

Când Domnul Iisus Hristos a spus celor șaptezeci de ucenici că El e Pâinea cea vie ce S-a pogorât din cer și că ei trebuie să mănânce această Pâine (care este Trupul Său), repetăm: mulți dintre ucenicii Lui L-au părăsit și nu mai mergeau după El. Atunci Iisus le-a zis: „Vă smintește aceasta? [...] Duhul este Cel ce dă viață; trupul nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și sunt viață” (Ioan 6, 61-63). Și, mai repetăm, că numai la Cina cea de Taină s-au limpezit toate nedumeririle atunci când: „Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și dând ucenicilor a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu [...]” (Matei 26, 26).

Deci „prin Duhul Său, El preface instantaneu pâinea Euharistică în Trupul Său, care este organ de manifestare a Ipostasului și a Duhului Său” (pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Editura Institutlui Biblic și de Misiune, București, 1978, vol. 3, p. 102).

Astfel, prin lucrarea Duhului Sfânt săvârșită prin Fiul, pâinea primește însușiri dumnezeiești; Ea devine Trupul Domnului în chipul pâinii.

Pentru a fi pe înțelesul tuturor, dăm un exemplu: Dacă omul poate introduce într-o bucată de fier o putere magnetică sau o putere electrică, Dumnezeu, Care este atotputernic și ne iubește mult, poate infinit mai mult să facă ce dorește cu pâinea și cu vinul pentru mântuirea noastră.

Tot în Teologia Dogmatică Ortodoxă vol. 3, p. 102, părintele Dumitru Stăniloae a mai scris: „Domnul nu preface în Euharistie pâinea și vinul pentru Sine, ci pentru a Se împărtăși oamenilor care cred în El”.

Încheiem cu cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos spuse apostolilor Săi: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14, 6).

Marin-Marius Truiculescu

Tags: marius truiculescu, moralitatea truiculescu, nădejdea mântuirii noastre, Spovedania și împărtășania, truiculescu articol

admin @ May 5, 2012

Munţii Bârgăului şi Turismul Dracula

Posted in: Actualitate, Cultura, Economie | Comments (0)

Transilvania şi judeţul Bistriţa-Năsăud, în contextul postmodernităţii şi al globalizării, fără turism, agricultură şi mici meşteşuguri e la limita imposibilului să se dezvolte. În acest cadru, dezvoltarea miturilor prin care fiecare zonă este cunoscută este esenţială.

Dacă ne gândim la zona de est a judeţului Bistriţa-Năsăud: Ţara Bârgăului, Munţii Bârgăului şi calea spre Bucovina şi Moldova: Pasul Borgo, cea mai mare atracţie universală o reprezintă fără îndoială mitul Dracula, mina de aur a judeţului, neexploatată.

Celebrul roman, omonim al lui Bram Stoker, care pune Bistriţa în conştiinţa universală începe cu descrierea reşedinţei de judeţ şi a zonelor limitrofe, unde autorul crează castelul imaginar al contelui Dracula.

Faptul că filmele şi cartea  sunt cel mai cunoscut lucru despre Transilvania peste tot în lume, reprezintă cea mai mare publicitate a judeţului transilvănean, care face din Bistriţa-Năsăud o destinaţie universală. De aici, Munţii Bârgăului – Munţii lui Dracula reprezintă un punct central pentru viitorul turistic.

 În prezent, Prundul Bârgăului – capitala Ţării Bârgăului are numai câteva atracţii turistice: 2 biserici, una monument istoric: Sfântul Nicolae (1837), Rezervaţia Naturală Piatra Fâtânele, câteva pensiuni, mai multe magazine, câteva baruri muzicale, legătură asfaltată cu Cluj-Napoca, Suceava, peisaje montane atractive, etc.

Însă, Prundul Bârgăului nu are nici un muzeu, sau bibliotecă publică, nici o galerie, nici un centru de informare turistică, nici un teren sportiv pregătit pentru public, nici o reţea de transport public, etc. Adică, un nivel de ofertă turistică şi infrastructură extrem de modest, care nu permite depăşirea turismului din trecut. Atunci, ce e de făcut şi cum?

La fondul turistic anterior prezentat, mai e însă nevoie de multe lucruri pentru ca Prundul Bârgăului să devină o destinaţie turistică, un brand turistic. În această ecuaţie primarul reprezintă un pion esenţial în devenirea turistică a Prundul Bârgăuluiului.

Mai întâi, acesta trebuie să aibă interes, o atitudine de deschidere şi o ambiţie în acest sens, adică să fie interesat de turism, apoi să pregătească şi să aplice câteva posibile proiecte care să aducă la Prundul Bârgăului turişti.

Primul lucru pe care viitorul primar poate să-l facă este o întâlnire a tuturor operatorilor turistici din Prundu Bârgăului, Susenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Josenii Bârgăului, Rusu Bârgăului, Bistriţa Bârgăului, Colibiţa, Miţa, Tiha Bârgăului, Mureşenii Bârgăului, Tureac şi Piatra Fântânele şi autorităţile locale din aceste localităţi implicate în alcătuirea unui circuit turistic la Prundu Bârgăului – Capitala Munţilor Bârgăului.

Această întâlnire trebuie să aibă ca şi finalitate un acord comunal de promovare internaţională a Prundul Bârgăuluiului la marile agenţii şi târguri din turismul internaţional şi o pagină web pe care să fie toate informaţiile turistice actualizate ale tuturor agenţilor angajaţi în circuitul turistic.

Apoi edilul trebuie să-şi concentreze acţiunea publică în crearea şi expoatarea posibilei imagini turistice a Prundu Bârgăului, în conturarea ofertei de atragere a turismului în Ţara Bârgăului.

Prundu Bârgăului – Capitala Ţării Bârgăului, capitala Munţilor lui Dracula este brandul care ar aduce în comună şi în zonă un număr impresionant de turişti străini.

Însă pentru a crea acest brand e nevoie de o serie de paşi: 1. Crearea unui muzeu comercial Dracula (fonduri europene); 2. Construirea unui parc de distracţii: Dracula (fonduri europene); 3. Alcătuirea unui circuit turistic al Munţilor Dracula; 4. Festival Internaţional de Film Dracula; 5. Suveniruri bine gândite cu Dracula care să fie comercializate. Fostele Centre de Cojocărit şi Ceramică Populară cunoscute în trecut ca şi o faimă a Prundului Bârgăului trebuie redeschise şi introduse în circuitul economic destinat turismului, etc. Dracula reprezintă cheia pentru un turism de mase.

În strânsă legătură pentru exploatarea mitului Dracula, este şi turismul cultural prin  Centrele Creştine pentru Tineret la care trebuie deschis un muzeu al satului (într-o încăpere), la care va fi şi sediul centrului de informare turistică. Muzeul sătesc trebuie gândit şi ca muzeu al pădurilor, în care să fie descris tot procesul tehnologic arhaic al prelucrării lemnului.

Introducerea ceramicii de la Bârgău într-un circuit turistic – comercial reprezintă cadoul ideal de întoarcere acasă a turiştilor străini.

În strânsă legătură cu acesta este şi turismul de agrement: teren de escaladări la Prundu Bârgăului, pârtie de schi, precum şi lansarea Brandului – Colibiţa – lacul de Ozon.

Turismul non-convenţional atrage an de an tot mai multă lume, iar România reprezintă un teren virgin în acest sens: concursurile internaţioanle de grafiti şi operele rezultate reprezintă un magnet de atragere de turişti tineri şi nu numai. Situaţia deplorabilă din perspectivă estetică a multor case din comunele bârgăuane poate deveni un punct central al ofertei turistice prin concursuri internaţionale de grafiti pe faţadele caselor. Pereţii cenuşii ai Ţării Bârgăului devenind povestea vie a picturilor gigantice cu mesaj postmodern şi sincretism artistic.

În concluzie, mitul Munţii lui Dracula, mitul muzeului pădurilor, brandul Colibiţa – lacul de Ozon, terenul de escaladări, arta grafiti pe case dacă ar fi aplicate de către viitorii primari ai ţinutului Bârgău, atunci Prundu Bârgăului şi toată zona ar deveni o metropolă a turismului în România şi Europa.

Prof. Florin I. Bojor

Tags: bistrita turism, capitala Munţilor lui Dracula, dracula transylvania, florin bojor, hotel dracula bistrita, hotel dracula transilvania, Munţii Bârgăului şi Turismul Dracula, Prundu Bârgăului – Capitala Ţării Bârgăului, www.bistritaturism.wordpress.com

admin @ May 5, 2012

Desfrânarea și taina căsătoriei

Posted in: Actualitate, Crestinism | Comments (0)

Pentru cei care vor să fie cât mai bine documentați, din punct de vedere moral, în lupta noastră cu ispitele sexuale, toate problemele legate de desfrânare și de căsătorie le găsesc în Noul Testament. Redăm mai jos cele mai importante capitole și versete în legătură cu aceste probleme:

Cu privire la desfrânare:

Iisus a zis: „Ați auzit că s-a zis celor de demult: Să nu săvârșești adulter. Eu însă vă spun vouă că oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5, 27-28). [...] „din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 15, 19; Marcu 7, 21-22).

Iar Sfântul Apostol Iacob scrie: „De unde vin războaiele și de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? [...] Preadesfrânaților! Nu știți, oare, că prietenia lumii este dușmănie față de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrășmaș lui Dumnezeu” (Iacob 4, 1;4).

Tot cu privire la desfrânare, Sfântul Apostol Pavel scrie:

„Pentru că (poruncile): să nu săvârșești adulter; să nu ucizi; să nu furi; să  nu mărturisești strâmb; să nu poftești… și orice altă poruncă ar mai fi, se cuprinde în acest cuvânt: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Romani 13, 9).

Adresându-se Corintenilor, Sfântul Apostol Pavel scrie: „Nu știți, oare, că nedrepții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă amăgiți: Nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții, nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6, 9-10).

Iar către Galateni, Sfântul Apostol Pavel scrie: „Iar faptele trupului sunt cunoscute, și ele sunt: adulter, desfrânare, necurăție, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beții, chefuri și cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am și spus că cei ce fac unele ca acestea nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să și umblăm” (Galateni 5, 19-25).

De asemenea și Efesenilor Sfântul Apostol Pavel le scrie: „Căci aceasta s-o știți bine, că nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu” (Efeseni 5, 5).

Și Colosenilor Sfântul Apostol Pavel le scrie: „Drept aceea, omorâți mădularele voastre cele pământești: desfrânarea, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este închinare la idoli” (Coloseni 3, 5).

De asemenea Sfântul Apostol Pavel le scrie și Tesalonicenilor: „Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfințirea voastră; să vă feriți de desfrânare, ca să știe fiecare dintre voi să-și stăpânească vasul său în sfințenie și cinste, nu în patima poftei, cum fac neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu” (1 Tesaloniceni 4, 3-5).

Iar Evreilor, Sfântul Apostol Pavel le scrie: „Cinstită să fie nunta întru toate și patul nespurcat. Iar pe desfrânați îi va judeca Dumnezeu” (Evrei 13, 4).

Cu privire la căsătorie:

Iisus a spus: „S-a zis iarăși: Cine va lăsa pe femeia sa să-i dea carte de despărțire. Eu însă vă spun vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârșească adulter, și cine va lua pe cea lăsată, săvârșește adulter” (Matei 5, 31-32; Luca 16, 18).

Este foarte importantă și conversația lui Iisus avută cu fariseii: „Și s-au apropiat de El farisei, ispitindu-L și zicând: Se cuvine, oare, omului să-și lase femeia sa pentru orice pricină? Răspunzând, El a zis: N-ați citit că cel Ce i-a făcut de la început, i-a făcut bărbat și femeie? Și a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Așa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. Ei I-au zis Lui: Pentru ce, dar, Moise a poruncit să-i dea carte de despărțire și să o lase? El le-a zis:  Pentru învârtoșarea inimii voastre v-a dat voie Moise să lăsați pe femeile voastre, dar din început nu a fost așa. Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, și se va însura cu alta, săvârșește adulter; și cine s-a însurat cu cea lăsată săvârșește adulter” (Matei 19, 3-9; Marcu 10, 2-12).

Tot cu privire la căsătorie, Sfântul Apostol Pavel scrie:

„Bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-și aibă femeia sa și fiecare femeie să-și aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea și femeia bărbatului. [...] Celor ce sunt căsătoriți le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat! Iar dacă s-a despărțit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot așa, bărbatul să nu-și lase femeia. [...] Femeia este legată prin lege atâta vreme cât trăiește bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul. Dar mai fericită este dacă rămâne așa, după părerea mea. Și socot că și eu am Duhul lui Dumnezeu” (1 Corinteni 7, 1-3; 10-11; 39-40).

Iar pentru Efeseni, Sfântul Apostol Pavel scrie: „Femeile să se supună bărbaților lor ca Domnului. Pentru că bărbatul este cap femeii, precum și Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor și este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, așa și femeile, bărbaților lor, întru totul. Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5, 22-25).

Adresându-se Colosenilor, Sfântul Apostol Pavel scrie: „Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în Domnul. Bărbaților, iubiți pe femeile voastre și nu fiți aspri cu ele” (Coloseni 3, 18-19).

Pentru o înţelegere mai bună, în vederea reuşitei noastre în lupta cu păcatul, facem următoarea comparaţie: după cum pomul care face fructe bune sau rele are trei părţi distincte: rădăcina, tulpina şi coroana, tot aşa şi în lucrarea omului distingem trei părţi: gândirea, vorbirea şi fapta. Pomul care face fructe bune ne bucură prin roadele lui, dar pomului căruia îi rodesc fructe rele, în zadar îi vom tăia coroana şi chiar tulpina, căci din rădăcina lui va odrăsli iarăşi o tulpină şi o coroană, care va produce tot fructe rele. Tot astfel şi vorbirea şi faptele mâinilor noastre se nasc din gândire, care este „rădăcina” gândurilor noastre bune sau rele. Să scoatem deci rădăcina cea rea a gândurilor.

În acest „război nevăzut” al gândirii, vom putea câştiga lupta împotriva gândurilor rele, ispititoare numai dacă ne vom lupta neabătut (potrivit învăţăturii creștine) împotriva acestora, venite de la satana. Iar gândurile cele mai ispititoare sunt cele ale sexualităţii. De aceea, în rugăciunea pe care o facem seara înainte de culcare, zicem: „Şi ne dă nouă Stăpâne, celor ce mergem spre somn, odihnă trupului şi sufletului, şi ne păzeşte pe noi de toată întunecata şi cea de noapte patimă a dulceţii. Conteneşte întărâtările patimilor, stinge săgeţile vicleanului cele aprinse şi pornite asupra noastră cu vicleşug [...]”

Sfinţii Părinţi numesc aceste păcate ale sexualităţii „patima dulceţii”. Este deci o patimă „dulce” care vine prin săgeţile vicleanului, „aprinse și pornite asupra noastră cu vicleșug”. De aceea sunt mulți care nu luptă împotriva acestui păcat, pentru că este „dulce”, adică foarte ispititor. Nici împăratul David și nici înțeleptul Solomon n-au rezistat acestei ispite. De aceea trebuie să ne îndepărtăm de ea, nu să luptăm împotriva ei (împotriva femeii ispititoare). Iar Dumnezeu nu ne va părăsi.

Sunt unii care, nefiind instruiți la timp, au înțeles mai târziu acest lucru. Dar mai sunt și alții, care îl cunosc din tinerețe și totuși nu numai că nu se feresc de femeia ispititoare, ci se și desfătează cu ea, săvârșind adulter în inima lor, iar mai târziu, în chiar trupul lor. Ce răspuns vor da ei la judecata lui Dumnezeu?

Să nu uităm că Dumnezeu ne-a lăsat să alegem a face, în deplină libertate, binele sau răul după care vom fi judecați.

Din nefericire, bogăția și luxul, după care aleargă mulți, deschide multora calea spre acest păcat. Este bine să nu uităm că în Psalmul 36, 16 este scris: „Mai bun este puținul celui drept, decât bogăția multă a păcătoșilor”.

Pe cei ce spun că nu se pot înfrâna (deși s-ar putea înfrâna prin voință, paza minții, post, rugăciune, muncă fizică și sport), Biserica îi sfătuiește să se căsătorească prin solicitarea Sfintei Taine a Cununiei.

Credincioșilor cu viață sedentară, care nu pot face sport, li se recomandă să facă gimnastică de cameră și metanii multe.

Cu privire la căsătorie, fiecare este liber să se căsătorească cu cine dorește, dar e bine să se știe că nu se recomandă ca cineva să se căsătorească la întâmplare sau „din milă” cu o femeie care are boli cronice, pentru că bolile cronice (și temperamentale) se transmit genetic la copii. De asemenea, nici femeilor sănătoase nu li se recomandă să se căsătorească cu bărbați care au boli cronice. Să avem milă de oamenii bolnavi și să-i ajutăm, dacă putem, dar nu este bine să ne căsătorim cu asemenea oameni, decât numai atunci când se vor vindeca complet. Iar dacă cineva s-a îndrăgostit prea mult de o persoană, neștiind că are boli cronice incurabile, trebuie să întrerupă întâlnirile. De aceea un vechi proverb italian zice: „Femeia și boii să-i iei din satul tău” (fiindcă îi cunoști bine). Dacă totuși voiește cineva să se căsătorească cu o persoană care are boli cronice incurabile, trebuie să fie bine pregătit sufletește ca să poată duce „crucea grea” în familia sa.

Cuvinte pentru tineri și pentru orice creștin

Pe scurt, opinia noastră este: orice om care voiește să se căsătorească și vrea să aibă o familie fericită (sau cel puțin exemplară) trebuie să îndeplinească următoarele condiții esențiale: să fie sănătos, să fie harnic, să fie disciplinat, ordonat, fără vicii, să fie ascultător, să fie respectuos și mai ales să fie credincios. Dar să fie credincios și cu faptele, nu numai cu vorbele, căci scris este: „și demonii cred și se cutremură” (Iacob 2, 19), dar nu fac voia Tatălui ceresc. Deci „credința fără fapte moartă este” (Iacob 2, 20).

Așadar repetăm: pe cei ce spun că nu se pot înfrâna, Biserica îi sfătuiește să se căsătorească solicitând Sfânta Taină a Cununiei.

Dar mai sunt și multe alte feluri de păcate, pe care trebuie să le mărturisim la preotul duhovnic. Sunt unii care, din rușine sau din frică, nu-și spun toate păcatele la spovedanie. Aceștia se împărtășesc cu nevrednicie. Sfântul Apostol Pavel avertizează însă zicând: „… cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului” (1 Corinteni 11, 29).

Numai spovedania și împărtășania ne pot salva din întunericul păcatelor

Cuvinte pentru tineri și pentru orice creștin

Pentru că sunt mulți (mai ales tineri) dezorientați, libertini, glasul conștiinței m-a îndemnat să citez capitolele și versetele cele mai importante din Noul Testament pentru înțelegerea clară a celor relatate. Să nu se îndoiască nimeni de cele scrise în Noul Testament, fiindcă au fost scrise de către Sfinții Apostoli și Evangheliști cu prețul vieții lor. Să fie citite cu atenție și cu luare aminte, căci Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „De n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatele lor” (Ioan 15, 22). Și să nu uităm că Domnul a mai spus: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35).

Mai recomandăm cărțile: Paza celor cinci simțuri și Războiul nevăzut, ambele scrise de către Nicodim Aghioritul, care ne învață amănunțit cum să ne lutpăm cu ispitele din lume și cu patimile din noi.

De asemenea, recomandăm cartea Gândurile și înfruntarea lor, de Ieromonahul Benedict Aghioritul, tradusă din limba elenă de Ștefan Lacoschitiotul, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000.

Mai există și alte feluri de păcate, cum ar fi fumatul, pe care unii nu-l consideră a fi păcat. Dar dacă este dăunător sănătății plămânilor (fumatul fiind interzis și din punct de vedere medical), este un păcat. Chiar și ca atitudine (ca „ținută a corpului cu țigara în gură”) este un păcat. Și pentru a se înțelege mai bine păcatul atitudinii, este bine să ne punem întrebarea în mod sincer, cinstit, curat sufletește: Ce ar face Iisus în acest caz? Conștiința curată ne-ar răspunde imediat: nu Îl vom vedea niciodată pe Iisus cu țigara sau cu luleaua în gură. De aceea mai recomandăm și cărțile Urmarea lui Hristos de Toma de Kempis și Viața lui Iisus de Giovanni Papini.

 Marin-Marius Truiculescu

admin @ April 30, 2012

Credința în Dumnezeu, suportul moralității

Posted in: Actualitate, Crestinism | Comments (0)

Dumnezeu – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – există din veşnicie. Fiul S-a întrupat de la Duhul Sfânt de peste două mii de ani (numărătoarea anilor începe de la naşterea lui Hristos), luând chip de om pentru mântuirea noastră, şi a purtat numele (dat de înger) Iisus, Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 31-35).

La Botezul Domnului şi la Schimbarea la Faţă, glasul Tatălui ceresc a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L” (Matei 17, 5; Marcu 9, 7; Marcu 1, 11; Luca 3, 22; Luca, 9, 35).

Iisus Hristos a propovăduit timp de trei ani, a făcut multe minuni mari, pe care nimeni altul nu le-a făcut şi, printre altele, a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Iar Sfinții Apostoli (aleşi de El), auzind învăţăturile Lui şi văzându-I minunile dumnezeieşti, bunătatea Lui dumnezeiască şi Învierea din morţi, au propovăduit şi au scris, cu preţul vieţii lor, ceea ce a propovăduit Mântuitorul Iisus Hristos, cu preţul vieţii Sale, întrupat.

Sfinții Apostoli au primit și ei harul, de la Iisus Hristos, de a face minuni în numele Lui, har care a continuat să fie dat și altor sfinți până în zilele noastre.

Dintre multele minuni mari săvârșite de Domnul, pe care nimeni altul nu le-a făcut atunci, amintim numai trei:

1. Vindecarea lunatecului: „Și mergând ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om, căzându-I îm genunchi și zicând: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi și n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceți-l aici la Mine. Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela” (Matei 17, 14-18).
2. Vindecarea orbului din naștere: „Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere” (Ioan 9, 32).
3. Învierea lui Lazăr intrat în putrefacţie: „Și a lăcrimat Iisus. Deci ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea. Iar unii dintre ei ziceau: Nu putea, oare, Acesta, care a deschis ochii orbului, să facă așa ca și acesta să nu moară? Deci, suspinând iarăși Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Și era o peșteră și o piatră era așezată pe ea. [...] Au ridicat deci piatra, iar Iisus Și-a ridicat ochii în sus și a zis: Părinte, Îți mulțumesc că M-ai ascultat. Eu știam că întotdeauna Mă asculți, dar pentru mulțimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis. Și zicând acestea a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Și a ieșit mortul, fiind legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză, și fața lui era înfășurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegați-l și lăsați-l să meargă. Deci mulți dintre iudeii care veniseră la Maria [sora lui Lazăr] și care văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El.” (Ioan 11, 35-38; 41-45).

Iar pentru a ne întări credinţa, Domnul Iisus Hristos a spus: „Dacă nu fac lucrurile Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine. Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl” (Ioan 10, 37-38).

De asemenea, Iisus a mai spus cu insistenţă: „Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrurile acestea” [pentru minunile pe care nimeni altul nu le-a făcut – n.n. ] (Ioan 14, 11).

Tot Domnul atenţionează cu durere: „De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea, dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu” (Ioan 15, 24).

Iată cu câtă insistenţă, bunătate şi durere dorește Mântuitorul să ne ajute să credem în El. Şi crezând, să împlinim poruncile Lui ca să nu ne pierdem sufletul.

Cea mai mare minune săvârșită de Mântuitorul este însă Învierea Sa din morți, minune care constituie piatra de temelie a creștinismului.

Este foarte important să menţionăm că Iisus Hristos a spus de mai multe ori apostolilor Săi că El va fi omorât, dar va învia a treia zi (după cum au scris de mai înainte prorocii despre El). Şi fiind într-adevăr ucis şi înviind a treia zi, Sfinţii Evanghelişti au scris amănunțit despre moartea şi Învierea Sa. Redăm aici numai o parte din relatarea Sfântului Evanghelist Ioan despre Învierea Domnului: „Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (Duminica), şi uşile fiind încuiate unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzând pe Domnul. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 19-23).

De la Învierea din morţi până la Înălţarea Sa la cer, El S-a arătat de mai multe ori ucenicilor Săi, îndemnându-i să meargă în toată lumea şi să propovăduiască tuturor neamurilor Evanghelia, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi învăţându-le să păzească toate câte le-a poruncit lor (cf. Matei 28, 19-20).

Dacă Domnul Iisus Hristos nu ar fi înviat, este clar că, după moartea Lui, apostolii n-ar mai fi propovăduit tuturor neamurilor cu preţul vieţii lor. Și nimeni nu poate spune că apostolii lui Hristos au propovăduit şi au scris minciuni, decât numai cei stăpâniţi de satana, care speculează şi interpretează greşelile noastre în mod diabolic. Să nu se uite însă că numai Dumnezeu este fără de păcat şi că tocmai pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu în lume: să ne ierte (dacă ne va părea rău), să ne răscumpere, să ne mântuiască, să moară din iubire pentru noi şi să învieze a treia zi din morţi pentru a ne întări în credinţă şi în hotărârea noastră de a lupta cu patimile din noi. Iar cu privire la îndoiala unora despre Înviere, Sfântul Apostol Pavel îi mustră zicând: „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră. Ne aflăm încă şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu[...]” (1 Corinteni 15, 14-15).

Cei stăpâniți de satana sunt în stare de orice minciună, de orice înscenare. Dar Sfânta Lumină care, de 2000 de ani, vine în fiecare an în sâmbăta Paștelui când slujesc ortodocșii la Mormântul Domnului din Ierusalim, nu este o înscenare. Am văzut-o bine, foarte clar, împreună cu soția și cu stareța Filofteia de la Mănăstirea Bârsana în anul 1994, fiindcă, deși era foarte aglomerat, am fost totuși foarte aproape de Mormântul Domnului. Nu s-ar fi putut ca slujitorii ortodocși să facă, de 2000 de ani, 2000 de înscenări fiindcă ar fi fost prinși. Sfânta Lumină este deci un adevăr incontestabil ca și adevărul dumnezeirii lui Iisus Hristos.

Sfinții Apostoli şi Sfinții Evanghelişti sunt de mare valoare pentru noi, creştinii. Dintre aceştia, Sfântul Evaghelist Luca a fost şi medic, iar Sf. Apostol Pavel a fost cărturar; el a urmat cursurile vestitei şcoli a lui Gamaliel şi a fost mare prigonitor al Bisericii lui Hristos. Dar după convertirea sa, ce s-a produs printr-o mare minune dumnezeiască, el a călătorit cel mai mult pentru propovăduirea Evangheliei şi a scris cel mai mult. Scrierile sale sunt deosebit de prețioase pentru noi, creştinii, toate fiind cuprinse în Noul Testament. Sfântul Apostol Pavel a fost martirizat la Roma, în aceeaşi zi cu Sfântul Apostol Petru.

Am scris cele relatate mai sus atât pentru importanţa lor, cât şi pentru întărirea credibilităţii celor scrise în continuare referitor la sexualitate.

Cu privire la lupta noastră cu ispitele sexuale, în Noul Testament se spune clar că stă în voinţa şi în libertatea noastră lăsată de către Dumnezeu, să alegem a face binele sau răul, după care vom fi judecaţi. Suntem liberi să alegem fecioria sau necurăţia, cununia sau desfrânarea, împăcarea sau despărţirea. Şi tot în Noul Testament se mai spune că și cel care ştie pe cei care fac asemenea păcate şi îi tăinuieşte se face părtaş cu ei la păcat. Iar Sfântul Apostol Pavel poruncește: „nu fiţi părtaşi la faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi” (Efeseni 5, 11-12).

Să mustrăm deci, fără răutate, pe cei care, în comportamentul lor, întrebuinţează anticoncepţionale, prezervative, fac avorturi etc. Sfântul Apostol Pavel scrie clar: „fiecare să-şi stăpânească vasul său” (1 Tesaloniceni 4, 4). Deci prin voinţă, paza minţii şi rugăciune, să ne stăpânim poftele rele şi patimile din noi, căci oamenii desfrânaţi, spre deosebire de toate celelalte fiinţe de pe pământ, sunt singurele fiinţe care nu vor să-şi limiteze satisfacerea plăcerilor sexuale numai pentru reproducere. Iar pentru noi, creștinii, procrearea este binecuvântată numai după săvârșirea Sfintei Taine a Cununiei.

Prof.  Marin-Marius Truiculescu

Tags: bariton truiculescu, Credința în Dumnezeu, Marin-Marius Truiculescu, profesor de canto truiculescu, suportul moralității, truiculescu moralitatea, truiculescu opera cluj

admin @ April 26, 2012

Teatru Bartolomeu Valeriu Anania în Spania

Posted in: Cultura, Poezie | Comments (0)

Teatru Lleida, Spania - Bartolomeu Anania

ASOCIATIA CULTURAL ROMANA “SFANTA CECILIA”(ACRUCE)-LLEIDA VĂ INVITĂ LA PIESA DE TEATRU HOȚUL DE MĂRGĂRITARE de Valeriu Anania, în interpretarea trupei de teatru a Colegiului Național Alexandru Papiu Ilarian
din Târgu Mureș, DUMINICĂ, 29 APRILIE, ORELE 13,30, în biserica CARMEN din Lleida, Rambla Ferran, 31. Spania

Pr. Daniel Simon

Tags: HOȚUL DE MĂRGĂRITARE de Valeriu Anania, Pr. Daniel Simon, Teatru Bartolomeu Valeria Anania în Spania

admin @ April 26, 2012

La căpătâiul lui Grigore Vieru

Grigore Vieru este fără îndoială poetul naţiei, apostolul conştiinţei naţionale în modernitatea târzie, stindardul unificării Republicii Moldova cu România. La trei ani de la trecerea lui pe lumea cealaltă, soţia acestuia doamna Raisa Vieru ţine încă aprinsă flacăra simbolului Grigore Vieru prin lupta de păstrare vie a moştenirii culturale şi naţionale lăsate de către poet. [...]

More on page 2053

200 de ani de la anexarea Basarabiei

Pe data de 16 mai 1812, Rusia Imperialistă inaugura şirul de ocupaţii al Basarabiei: ţaristă, mai întâi şi apoi cea bolşevică. Azi cifra istorică este rotundă: 200 de ani de la prima cotropire, dintre care cea mai mare perioadă sub patronajul vulturului ţarist şi a secerei, ciocanului şi stelei comuniste. Acum, Republica Moldova este un [...]

More on page 2051

Compunere liber aleasă

Am dat anotimpul înainte, pe vremea sânzienilor, înaintea nopţilor de Sânziene. Am dat timpul înainte, văzând/ trecând o vamă ce nu mai înseamnă nimic, pentru cei obişnuiţi cu vama de cuvinte. Şi când cuvintele sunt aceleaşi, parcă nici pământurile nu mai sunt separate, ca-n altă „întâlnire din pământuri”. Aceeaşi limbă a „vechilor Cazanii”, de-o parte [...]

More on page 2049